Este doliu la Serviciul de Ambulanță Județean Suceava, după ce asistentul medical Andrei Haureș a încetat din viață la numai 37 de ani.
Bărbatul a fost găsit decedat în casă, după ce nu s-a prezentat la serviciu.
Decesul acestuia este cercetat de polițiști în cadrul unui dosar penal de ucidere din culpă.
”O zi de durere și de doliu pentru noi. Cu durere în suflet că anunțăm că astăzi am pierdut un membru al familiei noastre, un asistent medical dedicat urgenței, un coleg de nădejde gata să sară în ajutor, un suflet blând, un prieten al celor în nevoie.
Ambulanța a pierdut unul din eroii orașului Suceava.
ANDREI – nu te vom uita niciodată și ai lăsat un gol în sufletele noastre”, a transmis Serviciul de Ambulanță Suceava.
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile