Inspectorul șef al Inspectoratului Școlar Județean Suceava, Ciprian Anton, a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că școala trebuie să înceapă pe data de 8 septembrie, așa cum prevede programa.
„Școala cu siguranță trebuie să înceapă pe 8 septembrie.
Ar trebui să fie mai multă înțelepciune în astfel de situații, pentru că dacă nu se va respecta calendarul anului școlar, cei care vor avea de suferit sunt copiii.
Cât despre cadrele didactice, situația este mai sensibilă la suplinitori, însă au șansa în etapele următoare să ocupe din posturile care au fost scoase.
Iar profesorii trebuie să fie conștienți că dacă intră într-o grevă, vor fi nemulțumiți de ce vor găsi în cont la finele lunii. Asta va stârni alte nemulțumiri și vor încerca să găsească un vinovat. Personal, în momentul de față, consider că școala trebuie să înceapă pe 8 septembrie”, a declarat Ciprian Anton.
Afirmațiile vin în contextul în care sindicatele din educație au declanșat un referendum în rândul angajaților din școli pentru a afla dacă vor sau nu să boicoteze deschiderea noului an școlar.
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile
