Tânăr de 20 de ani, arestat pentru trafic de droguri după o urmărire în trafic

Un tânăr în vârstă de 20 de ani a fost arestat preventiv de Tribunalul Suceava pentru  trafic național de droguri de risc și de mare risc, într-un dosar instrumentat de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava.

Acțiunea a început încă de la final de septembrie, când un autoturism suspect a fost urmărit pe raza localităților Vicovu de Jos, Voitinel, și Marginea.

Ulterior, un echipaj de poliție a  identificat mașina abia în parcarea ”Pasul Palma”, unde șoferul a oprit pentru că avea pană.

La volan a fost identificat un tânăr în vârstă de 20 de ani, cu domiciliul în Ulma.

După verificarea amănunțită a mașinii, au fost găsite în interior, ascunse în diferite locașuri, cantitățile de 197 grame cristale care conțineau 4 – CMC (drog de mare risc) și 27 grame de canabis.

Testat cu aparatul DrugTest, tânărul a ieșit pozitiv la  metamfetamină.

Tânărul în vârstă de 18 ani, din Ulma, transporta așadar o cantitate mare de droguri de risc și de mare risc, în vederea traficului, și a făcut tot posibilul de a scăpa de echipajele de poliție.

Ancheta a fost continuată de procurorii de la DIICOT care, după ce au adunat probe, vineri, 31 octombrie, au formulat propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 

Publicitate

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Șase adolescenți care au contribuit la prinderea unui individ din Stamate care a tâlhărit o femeie de 80 de ani, premiați de polițiști

Șase adolescenți cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani, care în luna mai a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.