Incendiu puternic, cu pagube mari, la Bădeuți-Milișăuți

Militarii subunităților de pompieri din Rădăuți, Suceava și Solca, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din Milișăuți, Volovăț, Frătăuții Vechi și Iaslovăț, au intervenit, miercuri noapte, cu nouă autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în localitatea Bădeuți, oraș Milișăuți.

Alarma de incendiu s-a dat pe 16 aprilie, în jurul orei 0.40.

La sosirea echipajelor, anexele unei gospodării ardeau generalizat, iar locuința era cuprinsă de flăcări la nivelul acoperișului, existând pericolul de propagare la întreaga casă de locuit. De asemenea, incendiul a afectat și două construcții anexe de pe proprietatea învecinată.

Pompierii paramedici SMURD au preluat o femeie care prezenta atac de panică, pentru acordarea primului ajutor medical. Ulterior, victima, în vârstă de 55 de ani, a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

În urma incendiului au ars anexele gospodărești (șură, magazie și bucătărie de vară), împreună cu bunurile aferente, pe o suprafață totală de aproximativ 175 de metri pătrați. Acoperișul și planșeul casei de locuit au fost, de asemenea, afectate de foc, pe suprafețe de 100 de metri pătrați, respectiv, 60 de metri pătrați.

În incendiu a fost distrus complet și un autoturism parcat în curtea gospodăriei.

La proprietatea învecinată, au ars acoperișurile a două construcții anexe, pe o suprafață totală de aproximativ 110 metri pătrați.

”Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect.

Incendiul a fost lichidat la ora 04:10, iar pompierii au salvat restul casei de locuit, precum și locuința și anexele de pe proprietatea învecinată, cu bunurile aferente”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava.

FOTO: 

Publicitate
serjexim

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Sucevean de 82 de ani, în arestul Poliției pentru infracțiuni rutiere

Un sucevean din satul Lămășeni, comuna Rădășeni, a ajuns în arest, reținut pentru 24 de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.