O expoziție de fluturi poate fi admirată timp de două săptămâni la Shopping City

O expoziție de fluturi poate fi admirată timp de două săptămâni, în intervalul 17-30 aprilie, la Shopping City

Curioșii vor putea admira peste 150 de fluturi proveniți din America de Sud și Asia.

Expoziția este într-un terariu special amenajat pe galeria comercială, în zona magazinului Pepco.

Vizitatorii vor afla totul despre ciclul de viață al fluturilor, fiind prezentate și etapele de evoluție din metamorfoza unei astfel de vietăți.

În primele zile ale expoziției, printre diversele specii de fluturi zburători vor fi prezentate, într-un incubator special, și crisalide (coconi).

Astfel că, din a șasea zi a expoziției, sub ochii admiratorilor de toate vârstele, fluturii vor prinde viață. Așadar, cei mai norocoși dintre vizitatori vor avea prilejul de a fi martorii unui moment unic, momentul în care fluturii prind viață, părăsind învelișul crisalidei.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Casa Fluturilor din Praid, primul spațiu permanent dedicat fluturilor din România, unde aceste specii sunt crescute într-un mediu tropical controlat.

Expoziția este deschisă zilnic, între orele 09:00 și 19:00, iar accesul este gratuit pentru toți vizitatorii.

Publicitate

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Sucevean de 82 de ani, în arestul Poliției pentru infracțiuni rutiere

Un sucevean din satul Lămășeni, comuna Rădășeni, a ajuns în arest, reținut pentru 24 de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.