O altă (re)descoperire legată de familia Poetului Mihai Eminescu? Călinești-Cuparencu, satul bunicului patern al (Poetu)lui Mihai Eminescu, cantorul Vasile Eminovici (continuare)

…Revenim cu cea de-a doua parte a articolului documentar publicat pe 23/24 septembrie a.c., una care conține alte indicii, unele chiar interesante și de necontestat, despre posibilul traseu în timp al insemnului funerar de la Călinești-Cuparencu al bunicului patern al Poetului, Vasile Eminovici.

Un amănunt-cheie legat de rezolvarea enigmei acestei (re)descoperiri a mormântului „cu cruce al unui Eminovici”, detaliu care va fi dezvăluit când va fi cazul, a fost păstrat pentru o analiză cu specialiștii domeniului, scriam în prima parte a articolului. Datorită unuia/unora dintre numeroșii mei buni mei prieteni care m-au tras meșteșugit de limbă, o parte a acestei informații despre care am tot fost întrebat și care ținea de alfabetul de tranziție, a fost, foarte probabil, divulgată și revendicată de către mai mulți, dar asta e mai puțin important, chiar deloc aș spune, neîndoielnic, la urma urmei, oricine îl putea decripta. Dar, partea cea importantă a acelei informații, una frapantă și greu de digerat pentru cineva neavizat, voi avea grijă să o păstrez mai bine, ca drept dovadă că ceea ce scriu este prelucrat din informațiile care au ajuns la mine și nu sunt preluate din zbor de pe undeva.

La dezlegarea înscrisurilor din text, chiar în ziua excursiei la Călinești-Cuparencu, după ce am fost surprins de contrastul major între înscrisul de pe cele două fețe ale crucii din piatră, am luat la rând literă cu literă și am făcut tot felul de combinații/jocuri de idei, litere și cuvinte și de sensuri posibile cu întreg textul până la ultimul rând, unde, am plecat, care de care mai alambicate, de exemplu, de la Ka(linești), Re(posat), Au(gust) / 1859  până la Ka pe lu / 1859.

,,Trecerea de la alfabetul chirilic la alfabetul latin s-a realizat treptat, în a doua jumătate a secolului XIX, prin alfabetul de tranziție. Înlocuirea integrală a alfabetului chirilic cu cel latin a fost decretată în 1862 de domnitorul Alexandru Ioan Cuza.”(Wikipedia)

Evident, din momentul în care am văzut inscripționarea de pe crucea din piatră m-am dus cu gândul la familia căreia i-a aparținut Maria Volcinschi, decedată la 27.01.1904, născută la 22.05.1823, așa cum apare înscrisul. Pe data de 27 octombrie a.c., după repetate încercări pe un alt număr de telefon, grație excelentului colaborator ing. Tiberiu Iseceanu, fost secretar al localității, atoatecunoscător al istoriei locurilor, cu multe lucruri acumulate în timp și cu un umor debordant, am reușit să dau în sfârșit de dl Mihnea-Adrian Vâlceanu (frate cu Dragoș-Liviu, ceva mai mare). Acesta, un om tânăr, în etate de 38 de ani, foarte deschis la dialog, este cel care mi-a confirmat cu onestitate că știa de mic copil de acea cruce a stră-străbunicii sale Maria Volcinschi, și că s-a întrebat și el, și l-a  întrebat și pe tatăl lui cum de s-a ajuns în această situație în care cei doi (împreună cu bunicul Poetului, Vasile Eminovici) împart același simbol funerar inscripționat cu numele lor. Tot de la dumnealui am aflat câteva repere din arborele genealogic, pe care le transcriu așa cum apar consemnate pe net:

…Tatăl lui Dragoș (n. 1969) și Mihnea (n. 1982) a fost Nicolae-Viorel Vîlceanu (n. 1941-2016, matematician, astronom, redactor și director de programe al postului de Radio Iași, prolific rebusist), așa cum se consemnează pe sursa Wikipedia.

…Bunicul lor, Liviu Vîlceanu de Volcinschi (1912-1944, ofițer al Armatei Române, căsătorit cu Glicheria Balasinovici (1916-1994) din neamul cavalerilor polonezi de Balasinowicz, nepoată a celebrului arhitect austriac Alexander Wielemans von Monteforte (1843-1911) sub îndrumarea căruia s-au realizat Palatul de Justiție din Viena, clădirea primăriei din Graz, Palatul de Justiție din Olmütz, catedralele Neuottakringer si Pfarrkirche ș.a.). Acesta și-ar fi schimbat numele din Volcinschi în Vâlceanu, ca să poată trece în România.

…Străbunicul lor patern, Nicolae Volcinschi, care în 1922 pare să fi avut vârsta de 65 de ani și încă trăia pe la 1937, spune dl Isecceanu,  a avut doi fii: Traian, cel care l-a avut pe Radu (la rândul lui, nu a avut copii) si pe Liviu, cel mai sus menționat.

…Ioan, cavaler de Volcinschi (doctor în medicină și chirurgie, mare proprietar, colaborator al societăților politice ,,Arboroasa” și ,,Concordia”, membru în Dieta ducatului Bucovinei. La Castelul Volcinschi din Budineț (Storojineț) s-au ținut consilii ale protagoniștilor unirii. Aici au poposit adesea Aron Pumnul, Mihai Eminescu, frații Hurmuzachi, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri și boierii Flondor, Petrino, Ilski, Stârcea, Zotta ș.a.

De asemenea…

…Traian Volcinschi (ing. agrozootehnician, fondatorul secției de apicultură din Ministerul Agriculturii și a ,,Apimondia” care a adus mari venituri valutare statului roman)  dec. 1929, tatal lui Radu Volcinschi (1926 -2004), avocat, jurist al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei…

…Adrian Volcinschi (1927-1996, biolog, conf. univ. dr., Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași)…

…Raul Volcinschi (1923-2011, prof. univ. dr. în economie, marcantă personalitate politică, făcând parte din rezistența activă anticomunistă, fost deținut politic, prieten și coleg de suferință cu Bartolomeu Anania, Arsenie Papacioc, Constantin Noica, Nicolae Steinhardt ș.a , iar dupa 1989 secretar de stat și consilier al Ministrului de Interne Gavril Dejeu, vicepreședinte în Partidul Noua Generație – Creștin Democrat)…

…Gheorghe ,,Grigorie” Volcinschi (dr. în Filosofie și Teologie al universităților din Amsterdam și Londra, egumen (stareț) al Mănăstirii Putna (1919-1931), arhimandrit mitrofor (1923), decorat cu Ordinul național „Steaua României” și Medalia „Răsplata Muncii pentru biserică”. A înființat muzeul Mănăstirii Putna, un important obiectiv internațional de o inestimabilă valoare culturală).

 

Deosebit de utilă această scurtă incursiune în trecut, prezentată de către dl Mihnea-Adrian Vîlceanu, cu o memorie excelentă, o bunăvoință specifică descendenților famililor nobiliare și o pasiune de admirat (și de invidiat, în același timp!) pentru istoria propriei familii:

„…Am citit articolul Dvs.! Interesant! Din păcate nu știu să existe alte referințe la acea cruce. Despre bunicul Liviu știu că era ofițer și totodată boxer. Sportul pe care îl practica și frontul i-au fost ambele dăunătoare pentru că a dezvoltat un cancer galopant care l-a răpus pe la 30 și ceva de ani. Dându-și seama că va urma intrarea trupelor sovietice și că familia lui e vulnerabilă ca burghezo-moșieri, a fost inițiativa lui să schimbe numele familiei și să plece toți în refugiu (erau în Cernăuți, aveau un apartament chiar în piața centrală). În 1944 era deja foarte bolnav și a revenit acasă în Călinești unde s-a stins si a fost înmormântat. Iar soția lui (bunica mea, Glicheria) și fiul (tatăl meu, Nicolae-Viorel) au plecat ulterior în refugiu în Ardeal (Sighișoara). De altfel, bunică-mea a și rămas acolo definitiv, tatăl meu a studiat acolo, acolo s-au cunoscut ai mei, iar eu, deși locuiam în Iași, îmi făceam vacanțele de vară la bunici în Sighișoara. Bunica mea, devenind văduvă pe la 28 de ani, s-a recăsătorit ulterior cu un alt domn cu care a trăit toată viața, tot ofițer bucovinean, refugiat din Câmpulung-Moldovenesc, Tonegaru Constantin. De altfel, fratele lui (cumnatul bunicii), Tonegaru Andron, a fost unul dintre mari dizidenți anticomuniști. Un alt dizident din familie, mai celebru, a fost Raul Volcinschi, bănuiesc că știți de el. Cred că a fost unul dintre cei mai celebri bucovineni luptători pentru cauza anticomunistă. Biografia lui completă și ,,aventurile” unchiului Raul le găsiți pe internet. Sunt de asemenea și două videoclipuri pe youtube cu Raul Volcinschi, un discurs (era prof. univ. la Cluj) și un interviu, realizat imediat după 1990, în care povestește lucruri interesante. Vă doresc spor și succes în strângerea datelor, și dacă mai pot să vă ofer detalii, cu mare plăcere! Aveți mai jos videoclipurile cu Raul Volcinschi. Toate cele bune! Ținem legătura!”

…Discurs: Regretatul fost deținut politic Raul Volcinschi despre istoria ocultată de marile puteri

…Interviu: Fețele comunismului: Pleșu și Nicolschi văzuți de luptătorul anticomunist Raul Volcinschi

…Relatări ale celor care l-au cunoscut, la mormântul lui Raul Volchinschi (din Craiova)

…Raul Volcinschi, omul care a încercat să-l omoare pe Ceauşescu

Dr. V. GHERASIM, „În satul Eminovicienilor”, în „Convorbiri Literare” Nr. 11, Anul 54, Noemv. 1922

Voi alătura la acestea, pentru lămurirea cetitorului savant, o tabelă în care va apărea o parte din genealogia familiei Eminovici, din sânul căreia a ieşit cel mai mare geniu al poporului nostru. Datele biografice, dintre care pe unele le-am scos de prin diferite condici, chiar în acea zi, trebuiau, în mare parte, să fie verificate. În seara trecută, d-na Cilievici îmi spuse că părintele arhimandrit Stefanelli din Suceava, care, pe vremuri, fusese paroh în Călineşti, i-a arătat, odată, în cimitirul din Călineşti, mormântul unui Eminovici. Joi, după amiază, d-na Cilievici fu atât de amabilă să mă conducă la cimitir. Părintele Furtună şi fiul său Tiţiu ne însoţiră. Nori grei şi alburii ca de zăpadă atârnau de parcă să-i poţi ajunge cu mâna. Un vânt rece te făcea să-ţi închei bine haina. Stăturăm printre pietrele de cimitir mai mult de o oră, căutând mormântul vreunui Eminovici. De astă dată, truda noastră a fost fără nici un succes. Pe multe dintre pietre de mormânt mai vechi crescuse muşchi care mâncă contururile slovelor săpate cu dalta. Ploaia şi zăpada, lovite de vânt asupra lespezii nisipoase, îndepărtă legăturile dintre cuvânt şi cuvânt, dintre semn şi semn. Ne-am încredinţat că nu e cu putinţă să prindem de acolo vreun înţeles. Mormintele mai noi şi mai bine conservate nu ne vorbeau nimic despre familia Eminovici. Ne-am hotărât să ieşim din cimitir.

Sâmbătă dimineaţa, cu trăsura părintelui, mă întorceam spre gara Dărmăneşti. D-na Cilievici, împreună cu domnişoara fiică, absolventă a universităţii, pleca la Suceava. Pe drum nu vorbirăm mult. Eram cu gândul prin alte părţi. Griji şi nădejdi se amestecau în sufletul nostru. Eu simţeam că acuma fac, pare-că, parte din familia părintelui Furtună eram pare-că înrudiţi şi cu familia Cilievici. Atâta dragoste din partea unor străini nu poţi primi. Trei zile, cât am petrecut în mijlocul acestor oameni, cu toţii erau pasionaţi de o singură idee: să-mi dea tot sprijinul posibil pentru realizarea întreprinderii mele.

Dintr-o cameră de alături, ieşi apoi d-na Furtună, să mă întâmpine, şi-i povestii pentru ce am venit. Veni şi părintele şi îi povestii şi lui acelaşi lucru; mai veni, apoi, la cină, şi d-na Cilievici, o cumnată de a părintelui Furtună, şi îi mărturisii, din nou, şi ei care e cauza venirii mele la Călineşti. Inconştient, voiam să-i câştig pentru ideea mea.

„Da – spunea părintele – sunt, aici, câteva rude de ale lui Eminescu, şi se spune că unul dintre Eminovicieni a fost chiar preot, însă pozitiv nu ştiu când şi unde. Vom mai căuta şi prin condicile Oficiului parohial, poate voi afla acolo ceva”. Îmi închipuiam, acum, că toată călătoria mea la Călineşti e o simplă aventură. „Desigur, – încercam să lămuresc – voi trebui să viu altădată şi să petrec cel puţin o lună aici, pentru a putea ajunge la vreun rezultat. Acuma am venit numai să văd ce fel de greutăţi vor fi de înlăturat”. Şi, în fantazie, vedeam o mulţime de hârţoage vechi, scrise cu slove cirilice, de o mână tremurândă, slove pe care nu le voi putea dezlega, chiar şi două luni de aş sta de ele.

Oamenii cei mai bătrâni din sat (T. Tanasiciuc, de 87 ani, Vasile Trişciuc, de aproape 70 ani, d-l Nicolae Volcinschi, mazil, de 65 ani, născut la 24 faur 1859, d-na Eufrozina Bonghiuş, maziliţă, de 67 ani, născ. 23 august 185629, d-l Ursulean, mazil, tot de aceeaşi vârstă) ne spun că familia Eminovici este cunoscută numai ca familie de ţărani, totdeauna gospodari în Călineştii Bucovinei. Toţi aceştia ştiu, pe lângă aceasta, că numai Gheorghe Eminovici, fiul lui Vasile şi tatăl poetului, a trecut în „Moldova” şi, acolo, a devenit boier…

…D-na Bonghiuş, d-l Volcinschi, d-l Ursulean, până şi d-l Cuparencu, mi-au spus că Ioan Eminovici, unchiul poetului (mort la 1877), pe care l-au cunoscut personal, vorbea rău ruteneşte; iar româneşte, bine şi cu multă dragoste. Numai când era silit să o facă, se folosea de limba ruteană, în relaţiile cu oamenii care nu ştiau deloc româneşte, aceasta fiindcă limba ruteană îi făcea greutăţi. Soacra d-nei Bonghiuş, răposata Maria Bonghiuş, născută Cuparencu, care a trăit aproape 80 ani (din 29 mai 1813 – 14 martie 1893) şi tatăl d-lui Volcinschi povesteau (aşa îmi comunică d-na Eufrosina Bonghiuş şi d-l Volcinschi) că l-au cunoscut foarte bine pe Vasile Eminovici (1780-1844), cantor în comuna Călineşti, că acesta nu cunoştea deloc limba ruteană. Dânsul vorbea româneşte ca şi oricare român de pe atuncea şi nici nu ştia altă limbă decât cea a părinţilor săi, care era limba românească. Iată că aici seacă orice izvor de inspiraţie pentru mulţi, de a înstrăina această familie neaoş românească. Rutenizarea acestei familii s-a făcut mai târziu – abia când unchiul poetului, Ioan Eminovici (1816-1877), se căsători cu Maria lui Ştefan Mareci (1819 – 22 decembrie 1897) din Şerbăuţi 32. Dânsa era de naţionalitate ruteană sau rutenizată, aşa că vorbea mult mai bine limba ruteană.

…Revenind la dl ing. Tiberiu Iseceanu, mormântul bunicilor și străbunicilor dumnealui este undeva la doar doi pași de locul unde apare crucea cu numele Mariei Volcinschi (iar pe verso apare numele bunicului Poetului). Tatăl dumnealui a fost cel care l-a însoțit pe A.Z.N. Pop prin sat și a primit o carte cu autograf de la eminentul cercetător, și tot dumnealui mi-a atras atenția ca a fost vreme de 4 ani coleg de liceu cu nimeni altul decât dl Ion Drăgușanul.

„Această sf. cruce este ridicată de fiul seu Nicolae” este înscrisul care apare pe fața principală (?) a crucii din piatră despre care vorbim, și din câte am aflat, nu erau mai multe ramuri cu același nume de familie în sat, deci e vorba de unul și același Nicolae Volcinschi amintit de către Vasile Gherasim la vizita în sat.

Familia Volcinschi, spune dl ing. Iseceanu, era una impecabilă, de ,,mazili”, adică de urmași ai unui rang inferior al boierimii de altădată, e adevărat, una ceva mai modestă, ca să folosim un termen în spiritul dicționarului explicativ al limbii române, și, lesne de înțeles, nu era totuși una lipsită de posibilități. Din textele anterior selecționate cu trimitere la mormântul cu cruce al lui Vasile Eminovici, respectiv la numele lui Nicolae Volcinschi, cel care a ridicat crucea, rezultă, după opinia mea de cititor (atent) ce nu-și permite să emită judecăți de valoare, că acesta, la 1922, atunci când Vasile Gherasim a vizitat satul, nu știa ceva despre nicio cruce din piatră cu numele lui Vasile Eminovici, deși îi cunoștea foarte bine pe urmașii acestuia. Asta, dacă va fi spus adevărul, ar sublinia aici cineva mai malițios și predispus la scenarii extreme. Ca urmare, apar vreo trei posibilități sau, poate, chiar mai multe, niciuna ca excepție de la regula că ar mai fi ceva nou sub soare. Nu exclud ca interpretările profesioniștilor să se bată cap în cap multă vreme de aici încolo, și nici binecunoscutul Sherlock Holmes să nu le vină de hac, dar sunt optimist totuși:

-crucea din piatră originală (cu banii lui Gheorghe Eminovici sau ai fraților/surorilor acestuia) care exista mai dinainte în aceeași locație (sau într-o altă zonă a cimitirului, de exemplu, amplasată în zona cavoului fam. Marin) a fost doar reinscripționată cu numele Mariei Volcinschi și pusă la loc, rotită cu 180 de grade, eventual. Să fi fost vorba de o cruce comemorativă ridicată pe banii lui Gheorghe Eminovici în anul 1866, de fapt,așa cum am mai scris,  sau chiar în 1859, anul în care s-a ridicat cavoul familiei Marin și, posibil, să fi fost deplasate unele morminte din locația inițială?

-invers, fie crucea Mariei Volcinschi era ridicată, iar în acest caz, greu de crezut una ca asta, cineva a scrijelit cu intenții mai mult sau mai puțin onorabile de a marca un anume loc, în stil arhaic, verso-ul crucii cu ceea ce se vede și astăzi. Oricum, ideea că ulterior cineva ar fi venit intervenit cu acel înscris pe a doua față nu poate fi categoric eliminată din start, întrebarea este cât de încoace s-a întâmplat: după trecerea lui Vasile Gherasim, după decesul preoților D. Fortună și Inochentie Ștefanelli, după cea a lui Augustin Z. N. Pop, de vreme ce niciunul nu a semnalat-o? E ceva intrigant și greu de deslușit atât timp cât nu se corelează cu informația nedivulgată deocamdată despre care vorbeam la început…

-fie vorbim de o cruce nouă, ridicată undeva după 1922, inscripționată de la bun început în stil arhaic pe o parte și oarecum modern pe cealaltă parte, iar aici Nicolae Volcinschi pare a fi cel care a știut mai multe despre cum s-a întâmplat totul.

Nu sunt tentat să iau în calcul refolosirea crucii, căzute/abandonate pe undeva prin perimetrul parohiei, fără știrea celor din familia Eminovici care mai erau în viață la acel moment. Asta, cu atât mai mult cu cât familiile Volcinschi și Eminovici au fost dintotdeauna în bune relații, intuiesc pe baza celor consemnate, și deși nu am identificat legături de rudenie, se cunoșteau bine în orice caz. Părerea mea este că utilizarea ambelor fețe ale crucii s-a petrecut cumva pe cale amiabilă între familiile implicate și, evident, nu a existat din partea nimănui vreo urmă de intenție distructivă, altfel vechiul înscris nu ar mai fi rămas intact. Meșterul pietrar care a scris numele Mariei Volcinschi pare a fi placa turnantă a dezlegării enigmei…

Formularea „Mormântul unui Eminovici”, și nu „mormântul lui Vasile Eminovici”, sau, poate, anul 1859, unul care nu pare la prima vedere să aibă nimic în comun cu membrii cunoscuți ai familiei Eminovici (poate cu nepotul dascălului, Vasile, mezinul decedat pe la un an și jumătate, frate cu Poetul Eminescu), explică de ce nu s-a mai dus Vasile Gherasim la preotul Ștefanelli la Suceava- acesta a decedat în 1934, deci era în viață la 1922, pentru a afla informații suplimentare asupra acelui mormânt.

„În opinia mea, după ce am citit mai multe din lucrările scriitorului Dorel Mihai Gaftoreanu, am ajuns la convingerea că am de a face cu un cercetător pasionat și harnic care înțelege invariabil importanța subiectului urmărit, descriindu-ne exact despre ce este vorba, pentru a ne expune noutăți întru totul surprinzătoare și inedite. În felul acesta, autorul reușește întotdeauna să ne surprindă, în timp util și în mod constant, cu informații de înaltă calitate care vor rămâne. (Acad. Prof. Cristian Petru Bălan)