,,O altă (re)descoperire legată de familia Poetului Mihai Eminescu? Călinești-Cuparencu, satul bunicului patern al (Poetu) lui Mihai Eminescu, cantorul Vasile Eminovici

…După numeroasele articole recent apărute asupra mormântului (dascălu)lui Vasile Eminovici de la Călinești-Cuparencu, vin cu următoarele completări la subiect. Mai întâi, e vorba despre două cruci din piatră diferite, cu inscripționări similare pe spate, nu doar una, cum, din necunoaștere/nedocumentare, s-a tot spus peste tot, lucru care se poate vedea în pozele de mai jos (I). De asemenea, repet, concluziile finale asupra studiului făcut sunt cuprinse în partea a treia a articolului meu, ,,O altă (re)descoperire legată de familia Poetului Mihai Eminescu? Călinești-Cuparencu, satul bunicului patern al (Poetu) lui Mihai Eminescu, cantorul Vasile Eminovici” (fotocopie, II), care a fost publicat cu o lună înaintea altor știri la temă (III), și face parte integrantă din volumul ,,Semne pe piatra timpului (IV), o carte bazată pe cercetare proprie (V), alături de mai mulți colaboratori, pe care i-am nominalizat cu onestitate de fiecare dată: dl Ioan Manole, dl Sergiu Manolache, dl Nicolae Iosub, dl Tiberiu Iseceanu, dl Ionel Curcan și ceilalți. Voi reveni (și) cu alte detalii necunoscute până în prezent, vă rog frumos să aruncați o scurtă privire pe cronologia contului meu de facebook: https://www.facebook.com/profile.php?id=100000576415406

D.M. Gaftoneanu

(I)

(II)

 

 

 

 

(III)

https://info-suceava.com/2020/09/23/o-alta-redescoperire-legata-de-familia-poetului-mihai-eminescu-calinesti-cuparencu-satul-bunicului-patern-al-poetului-mihai-eminescu-cantorul-vasile-eminovici/

https://info-suceava.com/2020/10/28/o-alta-redescoperire-legata-de-familia-poetului-mihai-eminescu-calinesti-cuparencu-satul-bunicului-patern-al-poetului-mihai-eminescu-cantorul-vasile-eminovici-continuare/

https://www.facebook.com/…/pcb…/1528369854031391

https://www.facebook.com/CentrulCulturiiTraditionale/posts/1558840287651014

https://www.facebook.com/…/Dorel-Mihai…/100000576415406

https://luceafarul.net/o-alta-redescoperire-legata-de-familia-poetului-mihai-eminescu-calinesti-cuparencu-satul-bunicului-patern-al-poetu-lui-mihai-eminescu-cantorul-vasile-eminovici

https://luceafarul.net/m-gaftoneanu-botosani-noi-cercetari-despre-arborele-genealogic-eminescian

http://www.logossiagape.ro/2020/10/23/d-m-gaftoneanu-o-alta-redescoperire-legata-de-familia-poetului-mihai-eminescu/

http://cenaclu.lira21.ro/interviu-cu-d-m-gaftoneanu/?fbclid=IwAR1VEEceLOy48HC1mGxgj9RVbV2cOEYdcGX9AOlCg4XOSNsMJtsTIAZYzSo

(IV)

 

 

 

 

 

 

 

 

 (v)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Publicat de: Ciobica Andreea

Alte articole

Sursa foto arhiva

HOTĂRÂRE nr. 23 din 22.04.2021 privind acordarea de asistență internațională cu titlul gratuit pentru Ucraina și aprobarea listei țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea

C.N.S.U. a adoptat în această seară o hotărâre privind acordarea de asistenţă internaţională cu titlul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.