Foto/Video: Două gospodării mistuite de flăcări la Șaru Dornei

La data de 18.12.2020, în jurul orei 1:21, Militarii Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei au intervenit cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în comuna Șaru Dornei.

              Incendiul a fost observat și anunțat cu întârziere, astfel încât, la sosirea echipajelor ardeau generalizat construcții din două gospodării, construite majoritar din lemn, cu pericol de propagare a flăcărilor la vecinătăți. Incendiul a fost lichidat la ora 5:28.

Au ars un garaj și o magazie, corp comun, pe aproximativ 130 mp, și o altă construcție anexă, corp comun, compusă din adăpost de animale și o magazie, pe 45 mp. Flăcările s-au propagat și la o magazie din gospodăria învecinată, care a ars pe 40 mp. În incendiu au ars și 3 autoturisme, două aflate în garaj, iar al treilea, parcat în apropiere. Au mai ars bunuri de uz casnic, scule și unelte diferite, circa 15 metri cubi lemn de foc și altele. S-au degradat elemente de tâmplărie din PVC (două uși și patru ferestre) și aproximativ 80 mp din izolația exterioară a unei case de locuit.

              Incendiul a izbucnit de la un autoturism, aflat în garaj, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit produs la un conductor electric defect. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat două case de locuit și restul anexelor gospodărești, cu bunurile aferente.

Foto:

 

Video:

Publicitate
serjexim

Publicat de: Ciobica Andreea

Alte articole

Foto: Tamponare cu trei mașini implicate în apropiere de “Zidul Morții”, pe raza localității Șcheia

Astăzi, în jurul orei 11:00, pe raza localității Șcheia, după “Zidul Morții” a avut loc …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.