Sursa Foto Arhiva
Sursa Foto Arhiva

Rădăuțean imobilizat de către polițiști pentru că nu a vrut să fie testat cu aparatul alcooltest

La 17.12.2020, în jurul orelor 19.35, polițiștii rutieri aflați în exercitarea atribuțiunilor de serviciu au fost dirijați de personalul de serviciu al subunității să se deplaseze pe str. Calea Bucovinei din mun. Rădăuți, în vederea identificării unui autoturism al cărui conducător auto este probabil sub influența băuturilor alcoolice.

În aceste condiții, lucrătorii de poliție rutieră s-au deplasat pe str. Calea Bucovinei, într-o stația de alimentare cu carburanți, unde au observat autoturismul oprit în dreptul unei pompe de alimentare.

La scurt timp, după ce conducătorul auto s-a urcat la volanul autoturismului și s-a deplasat pe str. Calea Bucovinei, având direcția de mers spre centrul municipiului, s-a efectuat semnalul regulamentar de oprire prin folosirea semnalelor acustice și luminoase ale autospecialei, condiții în care autoturismul respectiv a fost oprit.

Astfel, la volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 52 ani, localnic și întrucât acesta emana miros de alcool, i s-a solicitat să efectueze testarea cu aparatul alcooltest, însă acesta nu a fost de acord.

În consecință i s-a solicitat susnumitului să se deplaseze împreună cu lucrătorii de poliție la Spitalul Mun. Rădăuți, în vederea recoltării probelor de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Întrucât șoferul a devenit agitat, a fost imobilizat de lucrătorii de poliție cu sprijinul unui echipaj din cadrul BOP Rădăuți și a fost condus la Spitalul Mun. Rădăuți, unde i s-a solicitat să efectueze testarea cu aparatul alcooltest.

Astfel, după încercări repetate, șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, susnumitului i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

  În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

 

Publicitate
serjexim

Publicat de: Ciobica Andreea

Alte articole

Două noi candidaturi anunțate pentru Primăria municipiului Suceava

Două noi candidaturi care pot conta în ierarhia finală și mai ales în forma Consiliului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.