Un tânăr din comuna Fîntînele, băut la volan, a accidentat cu autoturismul doi tineri din orașul Liteni, părăsind locul accidentului

Conform unui comunicat IPJ Suceava:

“La 26.12.2020, ora 20.39, un tânăr de 25 ani, din com. Fîntînele, a condus autoturismul pe strada Calea Sucevei din orașul Liteni, având direcţia de deplasare dinspre centrul orașului Liteni – spre mun. Suceava și a surprins și accidentat pe doi bărbați de 24 și 25 de ani, localnici. După accident, conducătorul auto a părăsit locul accidentului rutier fără încuviințarea poliției. Ulterior s-a deplasat cu autoturismul la domiciliul mamei sale în comuna Vorona, județul Botoșani, unde a parcat mașina în curtea acesteia, după care a sunat la 112 și a anunțat faptul că a fost implicat într-un accident rutier cu victime și a părăsit locul accidentului.

Ulterior a fost identificat de echipajul de poliție din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Rutier, după care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. Victimele au fost preluate și transportate cu ambulanța la Secţia UPU a Spitalului Judeţean Suceava pentru acordarea de îngrijiri medicale. Persoanele vătămate au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri.

Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Judeţean Suceava, unde, cu acordul său i s-au recoltat 2 probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și ,,părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”.

Publicitate
edyand

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Sursa foto arhiva

Hotărârea CNSU numărul 4: Persoanele ce s-au vaccinat cu ambele doze de vaccin anticovid nu vor mai sta în carantină la venirea în țară din zonele galbene

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat în ședința de astăzi, 18 ianuarie 2021, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.