Peste 22.000 pachete cu țigări descoperite și confiscate la frontiera de nord

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au descoperit și ridicat în vederea confiscării 22.700 pachete cu țigări provenite din magazine de tip duty free, fără timbru fiscal, în valoare de peste 265.000 lei. O suceveancă este cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

Sâmbătă, 08 mai a.c, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei, în cooperare cu cei din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus, au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 22.00, colegii noştri au descoperit, pe comunicația Izvoarele Sucevei – Cârlibaba, într-un garaj deschis, aflat la marginea drumului, 18 colete învelite în folie neagră. În urma cercetărilor a fost identificată proprietara garajului: o suceveancă în vârstă de 53 de ani. Ulterior, cu acordul acesteia, polițiștii de frontieră au intrat în garajul respectiv și au ridicat toate coletele. Întreaga cantitate a fost transportată la sediul instituției, iar în urma inventarierii au rezultat 22.700 pachete țigarete, provenite din magazine de tip duty free, fără timbru fiscal, în valoare de 265.590 lei.

În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă față de suceveanca în cauză. De asemenea, se fac verificări pentru depistarea tuturor persoanelor implicate, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Un adăpost de animale a ars în întregime. Focul a fost pus intenționat

Un adăpost de animale a ars în totalitate în noaptea de miercuri spre joi la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.