Sursa foto arhiva
Sursa foto arhiva

Sancţiuni contravenţionale în valoare de 24.025 lei aplicate de poliţişti

În perioada 06.05-13.05.2021 conform Planului de acțiune ,,Scutul Pădurii 2021” poliţişti din cadrul IPJ Suceava – Serviciului Ordine Publică (SOP) – Biroul Combaterea Delictelor Silvice împreună cu polițiștii din cadrul subunităților de poliție arondate IPJ Suceava, în cooperare cu specialiștii silvici din cadrul Gărzii Forestiere Suceava au acționat în sistem integrat pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul circulației, depozitării prelucrării și comercializării materialului lemnos pe raza judeţului Suceava, ocazie cu care au fost efectuate 39 controale şi constatate 11 infracţiuni.

În cadrul acţiunii poliţiştii au aplicat 40 sancţiuni contravenţionale în valoare de 27.900 lei şi au confiscat cantitatea de 54,44 m.c. în valoare de 12.190 lei.

De asemenea au fost confiscate bunuri în valoare de aproximativ 20.000 euro.

Publicitate
edyand

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Primarul din Fântânele, Marian Sabie, a anunțat semnarea contractului pentru reabilitarea școlii din Bănești

Primarul din Fântânele, Marian Sabie, a anunțat semnarea contractului pentru reabilitarea școlii din Bănești, un …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.