Un șofer băut a intrat pe o terasă cu mașina și a lovit două persoane

Un șofer care era băut și care a scăpat de sub control mașina pe care o conducea a intrat pe o terasă și a lovit două persoane. Cei doi clienți, cu vârste de 60, respectiv 72 de ani, au fost răniți dar ușor. Accidentul s-a petrecut pe data de 27 octombrie, la Moldovița, iar șoferul a fost reținut patru zile mai târziu, după ce au venit rezultatele analizelor probelor de sânge. Filmul incidentului petrecut la orele 16.00 a fost destul de simplu. Șoferul a ajuns la o intersecție și nu a virat corespunzător și a ajuns pe terasă cu tot cu mașină. A plecat de la fața locului, dar polițiștii l-au prins după circa un kilometru. A fost testat cu etilometrul, care a indicat o valoare de 1,25 mg/l alcool în aerul expirat. La testarea cu aparatul drugtestul rezultatul a fost negativ la toate substanțele. Bărbatul în vârstă de 27 de ani este cercetat acum pentru comiterea infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Publicitate
edyand

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Primar din Botoșani, trimis în judecată pentru o mită de 500.000 de lei

Procurorii  Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, sub control …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.