Accidentul mortal produs luni, 25 martie, în jurul orei 10.00, pe raza satului Brăiești, comuna Cornu Luncii, a fost provocat de o manevră de întoarcere a mașinii neregulamentară, efectuată de șoferul care a decedat, rezultă din ancheta poliției.
Din primele cercetări ale poliției rezultă că Vasile G., în vârstă de 65 de ani, localnic din Brăiești, la volanul unui autoturism Fiat, cu care se deplasa pe direcția spre Gura Humorului, a efectuat o manevră de întoarcere a mașinii în zona prevăzută cu linie continuă, moment în care mașina a fost lovită în partea lateral stânga de autotrenul DAF, condus de un șofer în vârstă de 44 de an, din Bunești.
Pompierii militari ajunși la fața locului cu echipaj de descarcerare l-a găsit încarcerat pe bărbatul de la volanul autoturismul Fiat.
Din păcate, bărbatul în vârstă de 65 de ani a fost declarat decedat la locul accidentului.
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile
