Bătrân cu arsuri după un incendiu la casa acestuia din Rădăuți

Luni, în jurul orei 16.30, s-a dat alarma privind un incendiu izbucnit la o gospodărie de pe strada Grânelor din Rădăuți. Echipajul SMURD care a intervenit concomitent cu cel al pompierilor militari i-a acordat primele îngrijiri medicale proprietarului, un bătrân de 84 de ani, după care l-a transportat la spital, pentru tratament de specialitate.

Bătrânul avea arsuri la o mână.

Incendiul a provocat pagube mari.

Pompierii militari de la Rădăuți au transmis la finalul intervenției că au fost afectate de flăcări o casă bătrânească și trei anexe gospodărești (bucătărie de vară, adăpost de animale și garaj), pe o suprafață totală de aproximativ 200 de metri pătrați.

Flăcările au degradat și fațadele de la două case învecinate, în diferite proporții.

La faţa locului au intervenit pompierii militari, cu trei autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD.

FOTO: 

 

 

 

 

 

Publicitate
serjexim

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Primar din Botoșani, trimis în judecată pentru o mită de 500.000 de lei

Procurorii  Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, sub control …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.