Întreg județul Suceava a fost plasat sub Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică. Avertizarea emisă de Administrația Națională de Meteorologie este valabilă de marți, 2 iulie, ora 10.00, până miercuri, 3 iulie, ora 10.00.
Potrivit celor de la ANM vor fi perioade cu averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii, cu viteze la rafală în general de 70…90 km/h, descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și pe arii restrânse de peste 50…70 l/mp.
În acest context, reprezentanții ISU Suceava au transmis o serie de recomandări.
-Recomandăm populaţiei să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și a rigolelor de scurgere, pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale.
-În cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, facem apel la cetățeni să nu traverseze râurile prin apă și să nu se apropie de malurile acestora.
-Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, a stâlpilor, a panourilor publicitare, a construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie.
-Sistați activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălţime.
-Evitați atingerea stâlpilor sau a firelor căzute la pământ.