Pompieri militari au intervenit miercuri seară, pentru stingerea unor incendii la Prisaca Dornei și Capu Câmpului

Pompierii militari suceveni, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență, au intervinit în această seară, în localitățile Capu Câmpului și Prisaca Dornei, pentru localizarea și lichidarea unor incendii.

La Capu Câmpului, arde generalizat o casă de locuit, iar la Prisaca Dornei – sunt afectate de flăcări locuința și anexele gospodărești.

Incendiile au fost localizate și se lucrează pentru lichidare.

Update :

Incendiu Capu Câmpului

A ars acoperișul casei de locuit, pe o suprafață de aproximativ 50 mp. Au mai ars obiecte de mobilier, materiale textile, elemente de tâmplărie din lemn și altele. S-au degradat pereții interiori, aparate electronice și electrocasnice și alte bunuri materiale.

Flăcările au izbucnit din dormitorul locuinței, cel mai probabil în urma folosirii intenționate a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

Au fost salvate restul casei și o locuință învecinată, cu bunurile aferente. De asemenea, au mai fost salvați și patru pui de câine.

Incendiu Prisaca Dornei

Au ars mansarda casei de locuit, camera tehnică, magazia de lemne și un foișor, construcții corp comun, pe o suprafață totală de aproximativ 250 mp. Au mai ars obiecte de mobilier, aparatură electrocasnică și elemente de tâmplărie din PVC. S-au degradat finisajele interioare și exterioare de la parterul casei, instalația de încălzire (centrala termică și accesorii), unelte și scule din gospodărie și alte bunuri.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu (electric) defect.

Nu s-au înregistrat victime și au fost salvate restul casei de locuit și proprietatea învecinată, cu bunurile aferente.

 

Fotografii incendii Prisaca Dornei și Capu Câmpului

 

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Sucevenii au intrat în scurta vacanță de Paște pe locul 5 în Liga Zimbrilor

Echipa de handbal CSU Suceava are parte de sărbători pascale fericite, aflându-se pe locul V …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Citeste politica de confidentialitate a datelor cu caracter personal