Un microbuz în care se aflau cinci persoane s-a răsturnat pe drumul european 58, în zona localității Dealu Floreni, comuna Dorna Candrenilor.
Din cele cinci persoane una din ele a avut nevoie de îngrijiri medicale. Este vorba de un adolescent de 16 ani, care la final a refuzat transportul la spital.
La fața locului au intervenit pompierii militari, cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a două echipaje SAJ.
Polițiștii au deschis o anchetă și urmează să stabilească exact cum s-a petrecut accidentul și cine este vinovat.