Un puternic incendiu a izbucnit luni seară într-o gospodărie din comuna Arbore
La incendiu au intervenit pompierii militari de la gărzile de intervenție Solca, Rădăuți şi Suceava, împreuna cu lucrătorii voluntari de la Arbore, Cajvana şi Botoşana, cu 7 autospeciale cu apă.
La sosirea echipajelor, ardeau generalizat două anexe, flăcările extinzându-se şi la casa de locuit pe o suprafață de 140 de metri pătrați.
”Au ars casa de locuit pe o suprafață de 140 de metri pătrați, depozitul de furaje, adăpostul de animale şi o anexă, aceste trei construcții fiind parte dintr-un corp comun, pe o suprafață de aproximativ 260 de metri pătrați.
În urma radiației termice, a fost deteriorat şi peretele exterior al unei anexe din gospodăria învecinată, pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați”, a transmis ISU Suceava, după finalizarea intervenției.
Din ancheta pompierilor rezultă că, cel mai probabil, incendiul a izbucnit în urma unui scurtcircuit produs la tabloul electric de măsură, comandă și control.
FOTO:
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile






