Ziua de Ignat, legende, superstiții și tradiții

Spuneam într-un articol de acum trei săptămâni, „Să ne pregătim ghetuțele, vine Moș Nicolae„, cât de magic începe iarna și ce frumoasă e această lună, și, că ar trebui să fim mai buni. Poveste continuă, pentru că decembrie a noastră, a bucovinenilor e și mai specială! Pe lângă Moș Nicolae, îl mai avem și pe Moș Craciun, însă noi, cei din Bucovina, sărbătorim întâi-și-întâi Nașterea Domnului. Și cum suntem oameni gospodari, cum am putea sărbători decât prin post, prin dăruire, prin bucate alese pregătite special pentru zilele de Căciun, prin colinde, prin obiceiurile ce le-am învățat din generație în generație, prin, și prin, și prin.  Cea mai apropiată dată tradițională stiută de tot poporul român se apropie, 20 decembrie, ziua Ignatului. Cu timpul, acestă zi în care gospodarii ce cresc porci, îi sacrifică, a ieșit din tradiția noastră din diferite motive; ori nu avem timp în acea zi, ori măcelarul e programat pentru altcineva, ori nu e chiar în normele ortodoxe. Lăsând la o parte ce a fost și ce este, ne vom aduce aminte de vechile superstiții legate de acestă zi, de tradiția lăsată Ignatului și sărbătoarea în sine, așa cum o definește biserica.

Tradiții și superstiții ale Ignatului

Cele mai interesante, sunt superstițiile și obiceiurile, multe de altfel, după cum și vorba populară „câte bordeie, atâtea obiceie”. Am ales să nu le spunem pe toate, aștepăm și de la voi completări.

Așadar, în ziua Ignatului, dis-de-dimineață, animalul crescut timp de un an în acea gospodărie se va sacrifica doar de bărbați. Se spune că bărbatul ce sacrifică trebuie să fie un om curat, iar gospodăria neapărat sfințită. Mai mult, femeile nu au voie să participe la momentul sacrificiului, deoarece femeia este lăsată de la Dumnezeu ca o ființă gingașă, blândă și miloasă, iar mila ei nu va lăsa animalul să moară. După ce animalul a fost sacrificat, se binecuvântează carnea cu semnul sfintei cruci și se mulțumește Tatălui pentru hrană. Gospodinele pot să ia parte doar la gătirea bucatelor, făcâdu-și rânduielile ca bucătărese ale casei.

Unele superstiții spun că în ziua de Ignat trebuie musai să se sacrifice un animal, fie el și o găină, pentru că în acestă zi, gospodarii trebuie să vadă sângele unui animal crescut de ei pentru a fi feriți de boli anul ce vine. Se spune că anumite organe ale corpului semifică ceva; de exemplu grosimea splinei porcului indică cât de de grea va fi iarna ce vine, sau, dacă în inima porcului se găsește mult sânge închegat, atunci gospodarul casei va avea un an îmbelșugat.

O altă superstiție spune că porumbul trebuie semănat primăvara tot pe aceiași dată ca a ignatului pentru ca recolta să fie mare și bogată.

Ziua Ignatului se termină prin „pomana porcului”, o delicatesă veche de sute de ani, acesta fiind pregătită de gospodina casei și mâncată de cei ce au sacrificat animalul. Atenție, masa va fi servită afară, iar cei ce mănâncă vor sta în picioare, servind pomana cu mămăligă și murături, alături de un pahar de țuică fiartă.

Legenda tradiției de Ignat

Legenda de Ignat spune că era odată, foarte demult, un bărbat ce purta numele Ignat. Într-unul din ani, acesta, împreună cu tatăl său au vrut să taie un porc. Din nefericire, Ignat în loc să nimerească capul porcului, a nimerit capul tatălui său, ucigându-l pe loc. Fiul răposatului a făcut pomeni și la îngropat, dar de atâta supărare, Ignat a plecat în lumea largă. Cum cutreiera el drumurile, a dat de un preot cărui i-a povestit de păcatul ce îl apăsa. Preotul, l-a îndemnat pe bărbat să costruiască o luntre peste un râu, pe care oamenii vor putea trece, însă fără a plăti în vreun fel. Părintele l-a îndemnat ca după ce construiește luntrea să planteze un tăciune la unul din capete și să aștepte până când acesta se va transforma într-o tufă înverzită.

Zis și făcut. Ignatie a construit luntrea, a plantat tăciunele și a așteptat. În acest timp acesta s-a căsătorit și și-a construit un bordei nu departe de luntre. Într-o seară acesta a auzit strigăte de ajutor și a plecat imediat să vadă ce s-a întâmplat. Ajuns la malul celălalt, nu a văzut nimic și s-a întors la familie. Imediat ajuns în casă a auzit din nou strigăte, dar când a ajuns de cealaltă parte a malului, nimic. Poveste s-a întâmplat de trei orei,  a treia oară găsind doi sărmani bătrâni ce erau bătuți de viscol. Acesta i-a ajutat să treacă luntrea și i-a poftit în casa lui. Ajunși în casă, bătrânii au auzit copiii lui Ignat cerând ceva de mâncare mamei lor, iar ca răspuns, femeia, le-a spus că are ceva la copt, pe vatră, sub un ștergar. Unul dintre bătrâni a întrebat femeia ce pregătește pentru prunci, dar aceasta, în șoaptă a spus ca nu are nimic de mâncare și că îi păcălește până vor adormi. Minunea face ca, cei doi sărmani să fie chiar Dumnezeu și Sfântul Petru. Aceștia, văzând sărăcia, dar și smerenia familiei îndeamnă femeia să ridice ștergarul și să hrănească pruncii. În momentul în care femeia l-a ridicat, sub acesta se afla o pâine mare cât să ajungă tuturor. Imediat, două lumănări de pe masă s-au aprins și Ignat și-a dat seama cine sunt cei doi bătrâni. Dumnezeu l-a luat pe Ignatie și l-a dus cu el în locul unde a fost plantat tăciunele, iar din acel tăciune a răsărit o tufă verde ce semnifica iertarea păcatului.

Sfântul Ignatie, sărbătoare ortodoxă, 20 decembrie

„Se povestește despre acest sfânt Ignatie, de Dumnezeu purtătorul, cum că pe vremea când era prunc, iar Domnul nostru Iisus Hristos viețuia într-acea vreme cu oamenii pe pământ și învăța pe popoare despre împărăția lui Dumnezeu, atunci și părinții acestui prunc, stând acolo aproape în popor și ascultând cuvintele cele dumnezeiești din gura Mântuitorului și având cu dânșii pe acest fiu, Domnul s-a uitat la dânșii și, chemând la sine pe pruncul Ignatie, l-a pus în mijloc și, cuprinzându-l, l-a luat pe mâini zicând: De nu vă veți întoarce și nu veți fi că pruncii, nu veți intra întru împărăția cerurilor și cine va primi pe un copil ca acesta întru numele Meu, pe Mine mă primește.

Pentru aceasta s-a numit Sfântul Ignatie, purtător de Dumnezeu, că a fost purtat de mâinile întrupatului Dumnezeu. S-a numit purtător de Dumnezeu și pentru aceasta că și el purta pe Dumnezeu în inima și în gura sa, fiind vas ales asemenea lui Pavel, care a purtat numele lui Dumnezeu înaintea limbilor și împăraților.”

Sursa: https://doxologia.ro/