La data de 24.03.2017, ora 19.40, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Fălticeni, a oprit pentru control pe strada Pleșești Gane din localitate, autoutilitara condusă de un localnic de 55 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,43 mg/l …
martie, 2017
-
19 martie
Evenimente rutiere cercetate de poliţişti
La data de 17.03.2017, ora 08.05, în timp ce conducea autoturismul pe DC 71, în satul Moara, ajuns la intersecția cu un drum comunal neclasificat, un localnic de 26 de ani, nu a păstrat o distanță suficientă față de autoturismul din fața sa, condus de o femeie de 30 de …
-
19 martie
Hoț de telefoane, reținut de polițiști. Tânărul de 23 de ani din comuna Hănțești, fura doar de la femei.
Poliţiştii au atras în nenumărate rânduri atenţia că nu tolerează comportamente de tip antisocial de natură a induce sentimentul de insecuritate civică şi prin care se aduce atingere valorilor de drept, prin împiedicarea înfăptuirii actului de justiţie. Poliţiştii vor da dovadă de fermitate maximă în aplicarea legii în asemenea cazuri, …
-
17 martie
Suceava-Mărășești: Tânără de 24 de ani, prădată în timp ce urca într-un autobuz.
Joi, ora 22.42, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată prin ”S.N.U.A.U. 112” despre faptul că, pe strada Mărășești din localitate a avut loc un furt, victimă fiind o tânără de 24 de ani din localitate. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, la 16.03.2017, în jurul orei 22.30, în timp …
-
17 martie
Contrabandă cu țigări, doi ucraineni reținuți în zona localității de frontieră Vășcăuți
Ieri, 16 martie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Siret au declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență ucraineană, în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 04.00, lucrătorii noștri au observat, pe direcția localității de frontieră Vășcăuți, două persoane care transportau colete voluminoase …
-
12 martie
Foto: Arme letale, zeci de elemente de muniţie și accesorii confiscate de polițiști, în cea mai amplă acțiune pe linia de arme și muniții.
În perioada 08 – 11 martie 2017 , poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava au desfăşurat cea mai amplă acţiune din acest an în vederea identificării şi tragerii la răspundere penală acelor care nu respectă legislaţia în domeniu. Au fost executate 2 percheziţii domiciliare, …
-
12 martie
Foto: Persoane reținute, țigări confiscate și autoturisme indisponibilizate, în urma unei acțiuni pe linie de contrabandă
Poliţiştii au continuat şi intensificat activităţile investigative în vederea identificării persoanelor care comercializează, depozitează sau transportă ţigarete de contrabandă şi pentru tragerea la răspundere penală a acestor persoane. La 10.03.2017, ora 21.30, în timp ce acționa pe raza comunei Brodina, o patrulă din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus a …
-
7 martie
Un șofer de 35 de ani din județul Neamţ prins cu viteza de 153 km/h la Cumpărătura. Alți 22 de șoferi au rămas făra permise de conducere
În perioada 03.03.-05.03.2017, Serviciul Rutier Suceava și formaţiunile de profil din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au organizat acţiuni pe raza județului pe linia combaterii excesului de viteză, a depistării conducătorilor auto care conduc autovehicule pe drumurile publice după ce au consumat băuturi alcoolice, precum şi a celor care încalcă …
-
6 martie
Aproape 400 de polițiști prezenți în teren în acest weekend. Au fost reţinute 30 de permise de conducere şi au fost retrase 20 certificate de înmatriculare
În perioada 03 – 06 martie 2017, la nivelul întregului judeţ poliţiştii au acţionat cu efective sporite pentru creşterea siguranţei cetăţeanului şi descurajarea comportamentelor de tip antisocial. Au desfăşurat acţiuni punctuale pe toate segmentele ce vizează siguranţa cetăţeanului: infracţionalitate contra persoanei, siguranţa patrimoniului, fapte de natură economică şi siguranţă rutieră. …
-
6 martie
Dosare penale la regimul rutier cercetate de către poliţişti
La 05.03.2017, ora 12.00, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava a oprit pentru control pe DJ 176, din comuna Vama, autoturismul condus de un bărbat de 34 de ani, din municipiul Suceava. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul are permisul de …