FOTO: Peste 20.000 de pachete cu țigări, descoperite de poliţiştii de frontieră la frontiera de nord

Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit și confiscat 20.300 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, care urmau să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă.
În data de 1 noiembrie 2018, la nivelul Sectorului Politiei de Frontieră Poienile de sub Munte a fost declanșată o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 15.00, un echipaj al poliției de frontieră aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu a oprit pentru control, într-o zonă muntoasă de pe raza localității Repedea, județul Maramureș, un autoturism de teren marca Isuzu, condus de un cetățean român, în vârstă de 43 de ani, domiciliat pe raza județului Maramureș.
În urma controlului efectuat asupra mașinii, colegii noștri au descoperit în interiorul acesteia, mai multe colete cu țigări, fapt pentru care persoana în cauză și mașina au fost duse la sediul poliției de frontieră în vederea continuării cercetărilor.
În urma inventarierii coletelor descoperite a rezultat cantitatea de 3.440 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 40.300 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar autoturismul folosit la activitatea infracțională a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Tot în data de 1 noiembrie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul S.T.P.F. Satu Mare au desfășurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări.
Astfel, în jurul orei 16.00, au oprit pentru control, în localitatea Carei, jud. Satu Mare, un autoturism marca Audi înmatriculat în România, care era condus de un cetățean român, S. G., în vârstă de 27 de ani, din judeţul Timiş.
Deoarece poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la faptul că tânărul transportă ţigări de contrabandă, autoturismul a fost dus la sediul S.T.P.F. Satu Mare pentru un control amănunțit.
Astfel, a fost descoperită, ascunsă în bagajele personale, cantitatea de 2.460 de pachete cu țigări, de proveniență ucraineană.
La scurt timp, pe raza aceleiași localități a fost identificat un alt autoturism, marca BMW, condus de un cetățean român în vârstă de 49 de ani din judeţul Timiş, care transporta 2.500 pachete cu țigări de proveniență ucraineană.
Întreaga cantitate de ţigări, în valoare totală de 58.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, conducătorii auto sunt cercetați pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, iar autoturismele în care erau ascunse țigările au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Și polițiștii de frontieră de la Sectoarele Poliției de Frontieră Brodina și Valea Vișeului au descoperit, în apropierea frontierei de stat, un autoturism de teren abandonat încărcat cu baxuri cu țigări și încă 4 colete ascunse în vegetație.
Țigările au fost duse la sediul sectoarelor, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 11.900 pachete cu țigări, a căror valoare se ridică la suma de 138.400 lei.
În cauză, se efectuează verificări în vederea identificării persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
De asemenea, întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării.

Condamnat pentru jaf armat, oprit în PTF Petea

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au identificat și predat autorităților competente un bărbat din județul Argeș, condamnat la închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de jaf armat.

Joi, 01 noiembrie, în jurul orei 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră, Cătălin A., în vârstă de 29 de ani, din județul Argeș.
Cu ocazia controlului de frontieră, colegii noștri au constatat că tânărul este căutat de autoritățile spaniole, pe numele lui fiind emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Tânărul a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de jaf armat.
Drept urmare, persoana în cauză a fost predată unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Satu Mare în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

FOTO:

 

Publicitate

Publicitate
serjexim

Publicat de: Info Artur

Alte articole

Furnizarea căldurii în sistem centralizat în municipiul Suceava va fi oprită de la 1 mai

Furnizarea căldurii în sistem centralizat în municipiul Suceava va fi oprită începând cu data de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.