Containerele pentru donații sunt în continuare deschise în Suceava! Anunțul a fost făcut de viceprimarul Lucian Harșovschi

Viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harșovschi, a anunțat că, containerele pentru donații sunt în continuare deschise, acestea fiind amplasate în mai multe locații din oraș. Cele 8 containere pentru donații au fost amplasate cu gândul la cei care au nevoie, oferindu-le un ajutor, dar și la cei care vor să dăruiască haine, încălțăminte sau jucării, ușurându-le procesul de donație.

,,Ne-am bucurat să observăm cum volumul donațiilor a crescut considerabil anul trecut. Dacă în 2020 acesta însuma 17.900 kg, în anul 2021 au fost colectate 54.200 kg, dintre care 49.630 kg au fost distribuite oamenilor nevoiași, iar restul de 4.570 kg au fost reciclate, neputând fi folosite.

Sunt amplasate câte două containere la fiecare locație, unul fiind destinat adulților, iar celălalt copiilor cu vârsta cuprinsă între 0-14 ani, după cum urmează:
  • Cartierul Burdujeni – zona Pieței Agroalimentare Burdujeni;
  • Cartierul Obcini – intersecția str. Stațiunii cu str. Slătioara;
  • Cartierul George Enescu – intersecția str. Zorilor cu b-dul George Enescu;
  • Centru – zona Pieței Centrale Agroalimentare.
Lucrurile donate ajung la cei nevoiași prin intermediul celor de la Fundatia Ana, cu care Primăria Municipiului Suceava continuă și în acest an colaborarea. Donațiile depozitate sunt ridicate periodic, sortate, spălate, dezinfectate, apoi distribuite cazurilor sociale.”, potrivit municipalității sucevene.
Foto: facebook, Primăria Municipiului Suceava
Publicitate

Publicat de: StiriInfoSuceava

Alte articole

Un șofer care conducea agresiv, depistat pozitiv la canabis

Un șofer care conducea agresiv a fost observat de polițiști, care au decis să îl …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.