Nereguli la transportul de material lemnos

O patrulă din cadrul Secției 15 Poliție Rurală a oprit vineri, ora 08.30, pentru control pe DN 17, de pe raza comunei Dorna Candrenilor, autoutilitara condusă de un bărbat de 47 de ani, din județul Bistrița Năsăud, care transporta material lemnos. Când au cerut actele de transport, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu deține documente legale de proveniență și transport a materialului lemnos, motiv pentru care s-a solicitat sprijinul specialiștilor silvici, care, în urma inventarierii, au stabilit faptul că acesta transporta ilegal cantitatea de 1,17 m.c. cherestea.

Șoferul a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare de 800 lei, a fost confiscat și predat în custodie personalului silvic.

Tot vineri, în jurul orei 10.25, o patrulă din cadrul Secției 14 Poliție Rurală Vama a oprit pentru control pe DJ 176 din comuna Vatra Moldoviței, autoutilitara cu remorcă condusă de un bărbat de 33 de ani din comuna Fundu Moldovei, care transporta material lemnos, respectiv lemn de foc din specia molid.

Fiindcă, existau neconcordanțe între cantitatea și specia de lemn transportată și cea din avizele de însoțire prezentate de conducătorul auto, polițiștii au solicitat sprijinul specialiștilor silvici, care, în urma inventarierii, au stabilit faptul că bărbatul transporta în plus cantitatea de 2,45 m.c. lemn de foc de esență fag.

Și în acest caz, șoferul a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare de 390 lei, a fost confiscat și predat în custodie personalului silvic.

Publicitate

Publicitate
edyand

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Ultima oră : Două persoane au murit după ce un motoscuter a intrat într-un podeț pe raza satului Budeni din orașul Dolhasca

Motoscuter intrat într-un podeț pe raza satului Budeni din orașul Dolhasca, joi noapte în jurul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.