Femeie în vârstă de 92 de ani, decedată într-un incendiu la Hăneşti-Botoșani

Un incendiu izbucnit luni în bucătăria unei case din comuna Hăneşti, s-a soldat cu decesul proprietarei în vârstă de 92 de ani. În momentul producerii evenimentului, cel mai probabil, după ce o plapumă a căzut pe plita încinsă şi s-a aprins, femeia era singură în locuinţă. Aceasta a fost scoasă din bucătăria plină cu fum de fiul său. Din nefericire, echipajul medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă care a ajuns la faţa locului nu a putut decât să constate decesul acesteia.
Solicitaţi să intervină pentru stingerea incendiului, pompierii din Săveni s-au deplasat la locul indicat cu o autospecială cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, ardea plapuma, existând pericolul ca flăcările să se extindă la bunurile din bucătărie. Intervenţia a durat mai puţin de 15 minute.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani recomandă populaţiei judeţului să respecte, atât acasă, cât şi la locul de muncă, normele generale de prevenire a situaţiilor de urgenţă, pentru a se evita pierderile de vieţi omeneşti şi bunuri materiale.

Publicitate
tibeco-rosu

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență desfășoară verificări la stațiile de alimentare cu carburanți

Având în vedere situațiile înregistrate în seara zilei de miercuri, 09.03.2022, în mai multe stații …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.