Fermitate în aplicarea legii – Trei tineri reţinuţi de poliţişti pentru acte de violenţă

La data de 05.10.2017, în urma continuării cercetărilor în cauza din seara precedentă, privind agresarea unui tânăr de 18 ani, din municipiul Fălticeni și căruia i s-a sustras un ceas, polițiștii au stabilit faptul că, în seara zilei de 04.10.2017, în jurul orei 19.00, în timp ce se deplasa de o stradă din localitatea de domiciliu, victima a fost acostată de un minor de 16 ani din comuna Vadu Moldovei, unul de 17 ani și un tânăr de 18 ani, ambii din comuna Fântâna Mare, care, după un conflict spontan, l-au urmărit și lovit cu pumnii.

În timpul agresiunii, victimei i-a căzut ceasul de la mână, fiind luat de minorul de 16 ani, după care, cei trei tineri au fugit. Ceasul sustras a fost recuperat de polițiști de la minorul de 16 ani, fiind restituit persoanei vătămate.

În baza probatoriului administrat, în cauză s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a celor trei suspecți, ce au fost încarcerați în arestul I.P.J. Suceava, sub aspectul comiterii infracţiunilor de „lovire sau alte violenţe”, „tulburarea ordinii şi liniştii publice” şi „tâlhărie”, urmând ca, la 06.10.2017, să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni pentru a dispunerea de măsuri preventive.

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

30 de zile de arest pentru tânărul care a accidentat mortal o altă persoană

Un magistrat de drepturi și libertăți de la Judecătoria Suceava a decis emiterea unui mandat …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.